T = Turbo

După luni de zvonuri si teasere, Ferrari a expus imagini oficiale ale modelului California T, urmând ca debutul oficial să si-l facă la Salonul Auto de la Geneva.

Cunoscut până de curând sub denumirea de “Project 149M”, California T se prezintă ca un facelift subtil al modelului anterior California. Asa cum era de asteptat, aceasta nu reprezintă întreaga schimbare, ba chiar California T este prima masină dotată cu motor turbo realizat de Ferrari de la modelul legendar F40, din 1987.

Sub capotă se găseste motorul V8 twin-turbo, cu 3.855 cc, 560 CP si un cuplu maxim de 755 Nm, cu 49% mai mult decât precedentul model California. Dacă tot îl comparăm cu precedentul, atunci trebuie să stim că si consumul mediu a fost redus de la 13,1 litri la 10,5 litri la suta de kilometri, iar emisiile de CO2 au scăzut de la 299 grame la 250 de grame pe kilometru. Găsind inspiratie în motorsport, propulsorul se mândreşte cu un arbore cotit de tip flat-plane, fată de majoritatea motoarelor V8 de serie care au arbore cotit de tip crossplane.

Din punct de vedere al designului pot spune că partea frontală a fost inspirată de modelele F12 si FF, iar profilul de 250 Testa Rossa. La interior se observă un nou afisaj pentru sistemul multimedia, unul dedicat pentru performantele modelului, butoanele de comutare directă a sistemului Launch Control si a modului “Race”, cât si tapiteria din piele.