În fiecare sezon, există noi trenduri de modă care vin și pleacă, dar unele rămân pentru o perioadă mai lungă de timp. Anul acesta, indiferent de temperatură, tendințele sunt mai interesante ca niciodată.
Deși este un an atipic, sezonul de toamnă-iarnă 2020 se anunță unul incediar. În această toamnă, designerii se joacă cu texturi și imprimeuri. De la pulovere călduroase la ținute disco, poți purta orice pentru a ieși în evidență.
1. Cozy & warm
Starea de bine și căldura sunt un must-have în sezonul de toamnă iarnă 2020-2021. Esențiale în lunile răcoroase, cardiganele, paltoanele de lungime medie sau mare, fularele de diferite dimensiuni și chiar mănușile sunt toate în tendințe anul acesta. Chiar și hainele de blană artificială sunt la mare căutare. Indiferent că alegi un palton din shearling, care îți oferă un aspect retro sau o haină de blană, care te face să arăți ca un dandy, achiziționarea unei astfel de piese vestimentare este o investiție ideală.
2. ’70’s
Moda anilor ’70 revine în forță. De la pantaloni evazați la o eșarfă legată la gât sau o cămașă cu imprimeu puternic, look-ul din anii 1970 este îmbunătățit cu piese rock boeme. Cel mai important accesoriu este atitudinea, cea care face ca cizmele cu toc să se potrivească cu adevărat.
3. Prints
Imprimeurile rămân în continuare în tendințe și în toamna anului 2020. Modele geometrice, motive suprarealiste sau cu portrete, se pare că iarna 2020 va fi îndrăzneață, cu o mulțime de aspecte optimiste. Fie că este vorba de pulovere sau de costume, imprimeurile continuă să asalteze garderoba bărbaților pentru a se impune ca un must-have.
4. Clasic
Modelele aristrocratice de cămăși din secolul al 17- lea, reprezentate de volanele voluminoase, revin la modă. Aceste cămăși reprezintă o piesă de rezistență a garderobei unui bărbat. Volanele țin locul cravatei sau papionului și aduc un aer clasic și elegant oricărui bărbat.
Text: Andrada Arsenie