Chiar dacă se poartă sprâncenele naturale și cu o formă mai groasă, acestea tot au nevoie de îngrijire. În această perioadă în care suntem obligați să stăm în izolare, sprâncenele au crescut și început să își piardă forma. Dacă ești obișnuită să te pensezi la salon și nu te pricepi să faci acest lucru acasă, cu siguranță te simți incomfortabil de felul în care arată acum. Nu știm când se vor redeschide saloanele, dar știm că trebuie să îți îngrijești sprâncele acasă.
Deși pare ușor să te pensezi acasă, de fapt acest procedeu poate fi destul de dificil și riști să îți strici forma. Însă există câțiva pași pentru îngrijirea sprâncenelor pe care poți să îi urmezi până la urmoatoarea vizită la salon.
- Penseta
Pentru a-ți îngriji sprâncenele trebuie să ai, în primul rând, o penseta potrivită. Caută o pensetă cu vârful ascuțit înclinat, nu unul rotunjit, deoarece primul va fi mai eficient la apucarea firelor de păr.
- Pensatul
Piaptănă sprâncenele în sus cu o perie specială. Concentrează-te pe firul de păr și trage-l în direcția în care crește. Fiecare fir de păr este conectat la un vas de sânge minuscul care îl menține sănătos și îi permite să crească înapoi. Dacă firul de păr este îndepărtat în direcția greșită se poate provoca o ruptură a vaselor de sânge, care împiedică regenerarea sprâncenelor.
- Nu pensa foarte mult
Deși există tendința de a pensa mai mult, trebuie să ai grijă să îndepărtezi doar firele care sunt în plus. Astfel vei putea să îți menții forma fără să îți subțiezi sprâncenele.
- Lasă partea superioară pentru profesioniști
Părul de deasupra sprâncenelor este de obicei foarte fin, iar îndepărtarea lui poate cauza subțierea acestora și stricarea formei. De aceea, te sfătuim să lași partea aceasta pentru profesioniști.
- Între sprâncene
Pentru a avea sprâncenele egale, trebuie să ai grijă să nu smulgi prea multe fire din zona care se află între sprâncene. Există totuși un truc pentru a îndepărta părul din această zonă în mod egal: trage o linie din centrul nasului, până la capăt. Poți utiliza acest marcaj central ca ghid pentru a te asigura că vor începe uniform în ambele părți.
6. Nu tunde
Nu încerca să îți tunzi sprâncenele acasă. Lasă tunsul în mâinile unui profesionist. Dacă te deranjează sau ți se pare că nu se aranjează așa cum îți dorești, perie-le în direcția de creștere și folosește un gel pentru sprâncene.
- Folosește un ulei pentru regenerare
Această perioadă în care experimenăm distanțarea socială, este un moment excelent pentru a-ți lăsa sprâncenele să crească. În acest fel vei putea obține forma la care ai visat dintotdeauna.
Text: Andrada Arsenie