Cum sa ne ingrijim mainile in aceasta perioada

De cand a început epidemia de Coronavirus, experții Organizației Mondiale a Sănătății și medicii ne sfătuiesc să ne spălăm foarte des pe mâini și să ne dezinfectăm cu soluții pe bază de alcool. Cu toate acestea, acest lucru ne poate dăuna sănătății pielii mâinilor noastre.

Mâinile spun mereu o poveste. Fie că este vorba despre sănătatea ta, despre vârsta ta sau despre modul în care te îngrijești pe tine și pe cei din jurul tău. Spălatul foarte des pe mâini și utilizarea produselor pe bază de alcool pot îndepărta bariera naturală a pielii care ne protejează de bacterii, lăsând mâinile uscate și crăpate. De aceea este foarte important să ai grijă de ele. Iată câteva sfaturi de îngrijire a mâinilor.

 

  1. Spală-te cu apă caldă

Spălatul mâinilor ar trebui să dureze cel puțin 20 de secunde și ar trebui realizat cu săpun și cu apă caldă, asigurându-te că ai acoperit toate suprafețele precum, palmele, spatele mâinilor, degetelor, între degete, încheieturi și unghii. În cazul în care obișnuiești să folosești apă fierbinte, ar trebui să uiți de acest obicei, pentru că s-a dovedit a fi mai ineficient, dar și usuca pielea.

  1. Foloseste un sapun cremos

Săpunurile pot fi agresive cu pielea mâinilor, lăsându-le uscate și crăpate. Însă săpunurile cremoase pe bază de glicerină protejează și hidratează pielea, lăsând-o moale și netedă.

  1. Stergerea mainilor

Trebuie să acorzi o atenție deosebită ștergerii mâinilor. Astfel poți să previi uscarea în exces a pielii. Ai grijă și la prosopul cu care te ștergi. Acesta trebuie să fie moale pentru a preveni micro-abraziuni pe piele.

  1. Utilizează gel anti-bacterian

Pentru dezinfectare poți utiliza gel anti-bacterian. Acesta este mai gentil cu pielea. În acest fel poți limita spălarea pe mâini până când pielea se reface, dar nu înainte de a mânca, dupa ce mergi la baie sau când mâinile sunt vizibil murdare. În aceste momente este necesară spălarea mâinilor.

  1. Hidratează-ți mâinile

O cremă hidratantă este esențială pentru menținerea sănătății pielii. Aceasta reface funcția de barieră a epidermei, asigură un film protector, acoperă micile crăpături ale pielii, crește conținutul de apă al epidermei, calmează, îmbunătățind aspectul și textura pielii. Este indicată utlizarea cremei de mâini după fiecare spălare, atunci când îți simți mainile uscate, dar mai ales înainte de culcare, pentru că, în timpul nopții, funcțiile de reparare ale pielii sunt mai active.

 

Recomandarea editorului: Pentru o piele cu adevărat hidratată poți folosi Body Drench, o loțiune special concepută care calmează pielea uscată, oferind o hidratare profundă. Extractele de vitamine A&E, rozmarin și urzică asigură necesarul zilnic de nutrienți și lasă pielea moale și catifelată.

Cum sa ne ingrijim mainile in aceasta perioada

 

  1. Foloseste mănuși

Pentru mâinile foarte uscate și crăpate este indicat să folosești o cremă puternic hidratantă, după care să îți  protejezi mâinile cu mănuși de bumbac. În acest fel te asiguri că substanțele hidratante vor ajunge acolo unde trebuie și vor fi mai eficiente, într-un timp mai scurt.


Text: Andrada Arsenie