Frumusețea vine din interior. Și aici nu ne referim numai la frumusețea sufletească, ci și la cea fizică. Deși îmbătrânirea este în mod evident o parte a vieții, există lucruri pe care le poți face pentru a încetini apariția ridurilor. Iar secretul constă în dieta ta.
Câteva lucruri se îmbunătățesc odată cu vârstă. De exemplu, brânza și aroma incredibil de bogată a vinului. Dar, din păcate, nu se întâmplă la fel cu pielea ta. Pe măsură ce îmbătrânești, celulele pielii încep să se descompună, iar producția de colagen încetinește. Aceste lucruri duc la apariția primelor semne de îmbătrânire. Și dacă există un lucru asupra căruia majoritatea oamenilor pot fi de acord, acesta este faptul că nimeni nu vrea să arate semne de îmbătrânire. Deși nu poți inversa acest proces, din fericire, îl poți încetini și îți poți menține pielea tânără un timp mai îndelungat. Secretul? Așa cum susțin și vedetele, secretul unei pieli radiante și sănătoase constă într-o dietă echilibrată.
Mâncarea proaspătă și sănătoasă conține vitamine, nutrienți și antioxidanți care îți mențin celulele active și previn orice boli legate de vârstă. Acești nutrienți combat radicalii liberi nocivi care dăunează pielii, reducând astfel apariția semnelor îmbătrânirii. Am pregătit o listă cu alimente pe care să le adaugi în dieta ta zilnică și care îți vor menține o stare de spirit bună și tenul tânăr.
1. Afine
Afinele sunt un cunoscut antioxidant care are multiple beneficii asupra sănătății. Acestea sunt bogate în flavonoide precum myricetina, quercetina și kaempferolul și sunt surse bogate de vitamina C și K, care au un efect anti–îmbătrânire și previn deteriorarea celulelor.
2. Avocado
Avocado este unul dintre alimentele anti–îmbătrânire cu imense beneficii pentru sănătate. Este bogat în potasiu, vitaminele A, C, E și K și antioxidanți care combat efectele îmbătrânirii. Mai mult, este foarte bun pentru sănătatea generală.
3. Pepene roșu
Pepenele roșu nu numai că te răcorește în zilele călduroase, ci și protejează pielea de îmbătrânire prematură. Acest fruct este bogat în vitaminele C, E și K, seleniu, calciu, mangan, potasiu, proteine și carbohidrați.
4. Căpșuni
Aceste fructe suculente conțin micronutrienți esențiali și compuși fenolici care au proprietăți antioxidante și antiinflamatorii. Ele stimulează metabolismul celular și renașterea celulelor, prevenind stresul oxidativ și încetinind procesul de îmbătrânire.
5. Roșii
Roșiile conțin licopen, care protejează pielea de arsurile solare. Mai mult, coaja tomatelor are un efect antiinflamator asupra pielii, iar flavonoidele încetinesc îmbătrânirea.
6. Spanac
Spanacul este o sursa excelentă de vitamina A , vitamina C, acid folic și fier. De asemenea, este bogat în antioxidanți care te ajută să obții o piele cu aspect mai tânăr.
7. Somon
Gândește-te la somonul sălbatic ca la cel mai bun prieten al pielii tale. Acizii grași din acest peste gustos ajută la prevenirea ridurilor și a liniilor fine, păstrând pielea suplă și hidratată. Conținutul bogat de Omega-3 poate chiar să te protejeze împotriva razelor UV.
8. Usturoi
Studiile arată că usturoiul are proprietăți antioxidante, antibacteriene și de detoxifiere, care au efecte anti–îmbătrânire asupra pielii tale.
9. Ceai verde
Ceaiul verde conține polifenoli care stimulează producția de keratinocite, încetinind astfel procesul de îmbătrânire a pielii tale. Mai mult, reduce deteriorarea matricei extracelulare pe pielea ta, eliminând astfel ridurile.
10. Vinul roșu
Aceasta este cea mai recentă armă pe care trebuie o incluzi în arsenalul tău anti–îmbătrânire. Vinul roșu conține resveratrol, care imită beneficiile pe care le obții făcând exerciții fizice și ținând o dieta scăzută în calorii. Acesta ajută la întinerirea celulelor și încetinește procesul de îmbătrânire.
text: Andrada Arsenie